UNDE SUNT TIMOTEII

Creştinii din Filipe au fost primii cărora Pavel le-a prezentat adevărul: „Să aveţi în voi gândul lui Cristos.” Pavel le-a scris acest mesaj în timp ce se afla în închisoare la Roma.

Aflându-se în închisoare Pavel scria că are în el gândul lui Cristos, renunţând la reputaţia sa pentru a deveni un slujitor al lui Cristos şi al bisericii sale. Acum el scrie: „Nădăjduiesc, în Domnul Isus, să vă trimit în curând pe Timotei, ca să fiu şi eu cu inimă bună când o să am ştiri despre voi” (Filipeni 2:19).

Aceasta este gândirea, lucrarea gândului lui Cristos. Gândiţi-vă la aceasta: Iată un pastor stând în închisoare, cu toate acestea el nu se gândea la propriul său confort, la propria sa situaţie dificilă. Lui îi păsa doar de starea spirituală şi fizică a poporului său. Şi el i-a spus turmei sale: „Mângâierea mea va veni numai atunci când voi şti că o duceţi bine, în duh şi în trup. Iată de ce îl trimit pe Timotei să vadă starea în care vă aflaţi, în numele meu.”

Apoi Pavel face următoarea afirmaţie alarmantă: „Căci n-am pe nimeni, să-mi împărtăşească simţirile ca el şi să se îngrijească într-adevăr de starea voastră” (2:20). Ce afirmaţie tristă! În timp ce Pavel scria aceasta, biserica de lângă el, care se afla în Roma, creştea şi era binecuvântată. Era evident că existau conducători evlavioşi în biserica din Roma. Dar, Pavel spune: „Nu am nici un om care să împărtăşească cu mine gândul lui Cristos.” De ce era aşa? “Ce-i drept, toţi umblă după foloasele lor şi nu după ale lui Isus Hristos” (2:21). Era evident că nu s-a găsit nici un conducător în Roma care să aibă o inimă de slujitor – nici unul nu a renunţat la reputaţia sa ca să devină o jertfă vie. În schimb, fiecare căuta propriile sale interese. Nici unul nu avea gândul lui Cristos. Pavel nu putea să-i încredinţeze nimănui să meargă la Filipi ca să fie un slujitor adevărat pentru acel trup de credincioşi.

Cuvintele lui Pavel de aici nu pot fi atenuate: „Fiecare îşi caută de sine. Aceşti slujitori caută numai propriul beneficiu. Iată de ce nu este nimeni în care să am încredere că va avea grijă de nevoile şi durerile voastre, cu excepţia lui Timotei.”

Rugăciunea noastră ar trebui să fie: „Doamne, nu vreau să fiu concentrat doar asupra mea într-o lume care iese de sub control. Nu vreau să fiu îngrijorat pentru propriul meu viitor. Ştiu că Tu ţii calea mea în mâinile Tale. Doamne, Te rog, dă-mi gândul Tău, gândirea Ta, preocupările tale. Vreau să am inima Ta de slujitor.” Amin.

ATUNCI CAND DUHUL SFANT VINE

Profetul Isaia descrie ce se întâmplă atunci când Duhul Sfânt se coboară asupra unui popor. Isaia prooroceşte: „…se va turna Duhul de sus peste noi; atunci pustia se va preface în pământ, şi pomătul va fi privit ca o pădure” (Isaia 32:15).

Isaia spune: „Atunci când Duhul Sfânt vine, ceea ce a fost cândva un pustiu sterp devine o câmpie roditoare. O bucată moartă de pământ, dintr-odată, se umple cu roadă. Şi aceasta nu este o roadă temporară. Câmpia cu roadă va creşte într-o pădure şi veţi putea tăia din această pădure an după an şi să continuaţi să zidiţi rodnicia voastră.”

Isaia adaugă: „Atunci nepărtinirea va locui în pustie, şi neprihănirea îşi va avea locuinţa în pomăt” (32:16). Potrivit profetului, Duhul Sfânt, de asemenea, aduce cu Sine un mesaj de judecată împotriva păcatului. Iar acest mesaj produce neprihănire în oameni.

Isaia nu vorbeşte despre o revărsare de o singură dată a Duhului, ceea ce unii o consideră ca şi „trezire.” Isaia descrie ceva care durează. Studiile făcute de sociologi creştini arată că majoritatea trezirilor din ziua de azi durează în mediu cinci ani, lăsând în urmă multă confuzie şi neînţelegere. Cunosc unele biserici unde au avut loc aşa-numitele treziri, dar acum, peste doar câţiva ani, nu mai este nici o urmă din ceea ce a fost o revărsare a Duhului. Acele biserici sunt moarte, pustii şi goale. Clădiri care odată găzduiau mii, acum sunt nişte morminte, cu doar cincizeci de oameni care le frecventează.

Isaia continuă: „Lucrarea neprihănirii va fi pacea, roada neprihănirii: odihna şi liniştea pe vecie. Poporul meu va locui în locuinţa păcii, în case fără grijă şi în adăposturi liniştite” (Isaia 32:17-18).

Pacea vine pentru că neprihănirea este la lucru. Duhul Sfânt înlătură toată neliniştea, toate tulburările şi toată condamnarea. Ceea ce urmează este pacea minţii, pacea în casă şi pacea în casa lui Dumnezeu. Şi atunci când poporul lui Dumnezeu are pacea lui Cristos, el nu pot fi uşor scos din această stare. „Dar pădurea va fi prăbuşită supt grindină şi cetatea plecată adânc. Ferice de voi, care semănaţi pretutindeni de-a lungul apelor, şi care daţi drumul pretutindeni boului şi măgarului” (32:19-20).

Profeţia lui Isaia despre Duhul Sfânt era îndreptată asupra Israelului din timpul domniei lui Ozia. Cu toate acestea, ea se aplică şi poporului lui Dumnezeu din ziua de azi. Este cunoscută ca şi profeţie dublă. Realitatea este că fiecare generaţie are nevoie de o revărsare a Duhului Sfânt. Şi eu cred că biserica de azi nu a văzut încă nimic în comparaţie cu ceea ce Duhul Sfânt doreşte să realizeze.